În perioada interbelică educaţia primea 16% din PIB. 98 % dintre tinerii care plecau la studii în străinătate se întorceau acasă.

Odata, în perioada interbelică, şcoala te pregătea să devii un om cu educaţie civică şi caracter.

Georgeta Filiti, istoric: „Toate beteşugurile societăţii noastre se reduc la proasta educaţie.”

În perioada interbelică criteriile după care erau evaluaţi elevii erau cu totul altele decât cele din zilele noastre: spiritul de camaraderie, sârguinţa, voioşia, sensibilitatea şi onestitatea, calităţi care determină caracterul unui om şi pe care se punea mare preţ.

Georgeta Filiti, istoric: „Erau evaluaţi cu grijă şi bunătate. E o relaţie relaxată între profesor şi elevi. Se iau în seamnă spriritul iscoditor, bunătatea.”

Nicolae Manolescu, critic literar: „E un pic naivă, dacă vreţi, şcoala interbelică. Dar este deosebită faţă de cea de acum, dintr-un punct de vedere care mi se pare esenţial: ea era bazată pe disciplinele formatoare. Nu pe specialităţi!”

După Marea Unire, educaţia a fost ridicată la rang de politică de stat. Şcoala a devenit un instrument de construcţie a naţiunii. Respectul pentru învăţământ, pentru oamenii cu carte era evident. 98% din tinerii care plecau la studii în străinătate reveneau în ţară.

Elena Mușat, arhivele nationale ale României: „În perioada interbelică(..) statul investeşte masiv în educaţie. Ministerul instrucţiunii şi apoi Ministerul Educaţiei publice ajung să aibă un buget anual de12 până la 16%, ceea ce astăzi pare fabulos. Însă(..) miza era mare- învăţământul şi cultura reprezentau două componente care(>>) aveau menirea să consolideze ideea de naţiune.”

Georgeta Filiti, istoric: „Statul a găsit bani să clădească 1.000 de școli, în primul rând în mediul sătesc.”

Elena Mușat: „Acolo existau deficienţe mai mari. Se înfiinţează şcoli normale. Se pune accent pe formarea învăţătorilor (..) astfel încât ei să fie pregătiţi să predea copiilor conţinut coerent şi adaptat cerinţelor societăţii respective.”

În 1921, ponderea ştiutorilor de carte în vechiul regat era de 39%, în Bucovina de 45%, iar în Transilvania de 51%. Aşa că Statul a început alfabetizarea masivă a populaţiei. Spiru Haret dorea ca prin învăţământ să îi ridice pe ţărani.

S-a stabilit durata învăţământului obligatoriu şi gratuit de 7 ani. S-au construit noi şcoli peste tot în România unită. S-au înfiinţat licee care să ofere cunoştinţe concrete şi licee care sa reunească toate profilele teoretice: real, modern şi clasic. Bacalaureatul era cu adevărat un examen de maturitate, sustinuţ în faţa unei comisii formată din profesori universitari. Examenul atesta cunoştinţele unui elev şi nu liceul urmat.

Georgeta Filiti: „Se dădeau multe examene, se constituiau comisii. Şi în fruntea comisiilor erau profesori universitari, extrem de bine pregătiţi şi acest lucru s-a văzut.”

Elena Mușat, Arhivele naționale: „În timpul lui Cuza legea instrucţiunii este cea mai modernă din Europa şi este una dintre primele care introduce principiul obligativităţii şi gratuităţii învăţământului primar.”

Georgeta Filiti: „Au pus accent extraordinar pe învăţământul liceal, socotind că nu oricine va merge la facultate şi trebuie să-i oferi cunoştinţe enciclopedice, de natură să poată funcţiona în diverse spaţii ale societăţii.”

În perioada interbelică foarte puţini copii de la ţară ajungeau la liceu din cauza taxele foarte mari. Dar, cunoştinţele învăţate la şcoală i-au ajutat să devină oameni mari.”

Elena Mușat: „Canalizarea pe activităţile practice începe după primii ani de şcolarizare. Făceai 4 ani de teorie apoi, cei care nu doreau să înveţe(..) în continuare erau canalizaţi spre meserii. Fiecare școală avea grădină şi erau învăţaţi să cultive plante şi erau orientaţi spre meserii care le puteau fi necesare mai târziu.”

Salariul unui profesor universitar era comparabil cu al unui ministru, iar calitatea dascălilor era pe măsură. Un învăţător se pregătea 8 ani să ajungă la catedră, apoi participa continuu la cursuri de specializare.

Se înființează biblioteci dadactice prin care profesorii sunt la curent cu noutățile

„Statutul profesorilor şi al învăţătorilor era unul special în România interbelică. Însuşi regele Carol al 2-lea semnează în aprilie ’38 titlul prin care se acordă titlul definitiv în invăţământ normal a două profesoare.”

Dacă în interbelic diploma de definitivat era semnată de rege, astăzi, mulţi dintre cei care ajung în învăţământ sunt slab pregătiţi şi nu se simt apreciaţi.

Daniela Visoianu, Coaliția pentru educație: „Primul răspuns de forţă pe care-l transmit cadrele didactice este: La banii ăştia, asta-i calitatea!”

Nicolae Manolescu: „Recomand oricui să facă o mică comparaţie: să citească câteva discursuri, care s-au publicat, din Parlament, ale lui Maiorescu, ale lui P.P. Carp, ale lui Delavrancea şi ale altora. Şi să le compare cu discursurile pe care le auzim noi, acuma. Şi să vadă întâi că nu mai e aceeaşi limbă. Sigur, limba evoluează. Dar de data asta, a involuat.”

În interbelic s-au pus bazele sistemului de învăţământ românesc. A urmat apoi perioada comunismului în care, pe lângă materiile impuse de partid s-a învăţat totuşi, carte. Dar după 1990 învăţământul a început să eşueze constant, iar astăzi ne confruntăm cu: abandon şcolar ridicat, creşterea analfabetismului, învăţământ superior superficial din care ies studenţi pe bandă rulantă, ineficiența actului de predare, elevi plictisiţi, informaţii care nu ajută prea mult în viitoarele meserii.”

Georgeta Filiti: „Judecaţi şi dumneavoastră 18 reforme, schimbarea unul după altul a miniştrilor învăţământului. Asta scade calitatea. Pe urmă, faci o reformă şi dupa 1 an faci reforma reformei. Dacă eu am azi un copil de clasa 1-a eu nu ştiu când va termina liceul, câte clase face, câte examene dă.”

Sursa: digi24.ro

În perioada interbelică educaţia primea 16% din PIB. 98 % dintre tinerii care plecau la studii în străinătate se întorceau acasă. înnoit: iulie 7, 2017 de autorul: NewsMoldova

Lasă un răspuns

Autenticicare

Abonează-te la newsletter-ul nostru