TwitterFacebookGoogle+

A început culesul murelor, iar un agricultor din raionul Călăraşi a făcut o afacere profitabilă din acest fruct

A început culesul murelor, iar un agricultor din raionul Călăraşi a făcut o afacere profitabilă din acest fruct dulce-acrişor. Şi-a plantat două hectare şi jumătate de arburşti, iar acum îşi petrece mai tot timpul printre rândurile cu mure.

„Acest soi se numeşte Arapaho, este o pomuşoară destul de transportabilă, are dulceaţă înaltă.”

De şase ani, Gheorghe Trifan, din Călăraşi, creşte şi comercializează mure. Are aproximativ 20 de soiuri de fructe, iar în plin sezon îşi petrece ziua până noaptea târziu pe plantaţie.

„Pe prim plan este familia, copii sunt, pe al doilea plan sunt plantele de mure. Atâta investiţii, atâta muncă atâţia ani. Muncă non-stop, non-stop. Dormim două, patru ore din 24, restul suntem în câmp”, a spus a spus agricultor, Gheorghe Trifan.

Agricultorul spune că foloseşte doar îngrăşăminte naturale pentru ca murele să fie cât mai sănătoase.

„Le îngrijim numai manual, din hramă folosim numai hrană organică, numai îngraşăminte de grajd. La necesitate pentru dăunători şi boli folosim preparate, dar nu cu abuz şi nu în perioada când este floare”, a spus agricultor, Gheorghe Trifan.

Culegătorii de mure spun că vin la lucru ca la sărbătoare, ademeniţi de aroma şi gustul fructelor.

„La mure vin cu tare mare plăcere. Culegi cu dragoste mura asta, că-i frumoasă, că-i gustoasă în primul rând”, a spus muncitoare, Elena Cârcei.

„Venim atunci când are nevoie. Vin cu o bucurie foarte mare, deoarece îmi place acest lucru, este un lucru nu chiar dificil. Murele la fel îmi plac foarte mult, sunt foarte folositoare, au multe vitamine, sunt gustoase, dulci”, a spus muncitoare, Oxana Cârcei.

Gheorghe Trifan culege, anual, aproximativ 15 tone de pomuşoare, pe care le vinde în magazinele din ţară. Un kilogram de mure de pe plantaţia sa ajunge la 45 de lei.

A început culesul murelor, iar un agricultor din raionul Călăraşi a făcut o afacere profitabilă din acest fruct înnoit: iulie 13, 2017 de autorul: NewsMoldova

comments powered by HyperComments