Cenzura guvernamentală a jurnalismului

CHIȘINĂU Redacția Ziarul de Gardă, Jurnalistul  Ghenadie Brega depune legitimația profesională și devine “om liber”, aceasta după ce la un eveniment public organizat de Președinția RM, reporterul ZdG a fost dat afară sub pretext că nu are acreditare. Document ce a fost solicitat de redacția ziarului încă cu două luni în urmă.

Consilierii președintelui Dodon au declarat promt că reporterul nu poate intra dacă nu este acreditat. La argumentele Jurnalistului precum că din vina administrației prezidențiale actele nu au fost perfectate la timp, funcționarii nu reacționau.

Premierul Filip care a venit mai târziu, nu a luat măsuri adecvate situației, mai mult el nici nu a privit în spre reporterul ce-i cerea intervenția, președintele țării, care presupunem că a ordonat segregarea pe bază de apartenență redacțională a jurnaliștilor, a zis că se implică el imediat, dar reporterul nu a mai nimerit la eveniment.

Culmea, polițiștilor li sa dat ordin ca reporterul ZdG să fie ținut la 100 de metri de la intrarea în sediul Reședinței de Stat, unde avea loc evenimentul. A fos somat să se deplasese pe strada 31 august 1989, cât mai departe de președinție.

Ziarul de Gardă, acces interzis la un eveniment de la Președinție

Chiar dacă Ziarul de Gardă a solicitat acreditare, iar persoana responsabilă de la Președinția RM recunoaște că n-au reușit să proceseze actele timp de o lună, reporterului nostru i-a fost interzis accesul la discuțiile publice, organizate de președintele RM cu președintele Parlamentului și primul-ministru.

Breasla jurnalistică nu s-a solidarizat și nu a reacționat la aceast act de cenzură fără precedent.

Cenzura guvernamentală a jurnalismului înnoit: martie 9, 2017 de autorul: NewsMoldova

Lasă un răspuns

Autenticicare

Abonează-te la newsletter-ul nostru