TwitterFacebookGoogle+

Timofti: Un jurnalist scrie cu sufletul său, dar trebuie să citească cu sufletul altora.

Apelul Președintelui Nicolae Timofti către reprezentanții mass-media și oamenii de creație.

La sfârșit de mandat prezidențial Nicolae Timofte vine cu un mesaj de adio către factorii de formare a opiniei publice și anume intelectualitatea societății, în speță jurnaliști și oameni de creație.

Aș vrea, din start, să constat că elita unei societăți este construită și modelată, în principal, de către oameni de cultură și artă, formatorii de opinie, iar acolo, unde aceștia nu sunt auziți și văzuți, spiritul comunității moare ca un vlăstar fără de lumină.

Anume domniilor voastre vă revine sarcina de a „salubriza” falsurile și non-valorile – sub aspect istoric, cultural, literar, creativ.

Mai mult chiar! Oricând, în cazul în care ar putea să se revină la subiectele de identitate, limbă, istorie, de puterea inteligenței și a cunoștințelor dumneavoastră va depinde  cât de mic sau cât de mare poate fi răul generat de puterea politică.

Sper să aveți sub protecție, și de astăzi încolo, izvoarele culturii noastre, limba română, rădăcinile noastre istorice.

Toți împreună – cetățeni simpli, oameni de cultură, ziariști, cei care alcătuiți nucleul intelectual al unei societăți – trebuie  să cultivăm spiritul național, la fel cum țăranii cultivă pământul.

Nicolae Timofti amintește reprezentanților presei de deontologia meseriei pe care au îmbrățișat-o. Președintele în exercițiu, fără ca să dea careva detalii, menționează impactul, uneori negativ al jurnalismului moldovenesc asupră stării sale de spirit. Dar trecând peste unele momente negative urează breslei jurnalistice numai bine.
Gradul de democratizare a unei societăți se estimează  în funcție de cât de liberi în exprimare, independenți, nepărtinitori și obiectivi sunt reprezentanții mass-media. Rolul și responsabilitatea presei este unul enorm într-o societate care se vrea a fi democratică.

Sunt două fenomene, a căror prezență sau absență îi pot rezerva un loc de cinste unui ziarist în societate sau, dimpotrivă, îl marginalizează spre stâlpul infamiei și al disprețuirii: apelul la conștiința individuală, la etică și moralitate.

Or, după cum a menționat, recent, și Suveranul Pontif, Papa Francisc, jurnalismul care se bazează pe bârfe și zvonuri reprezintă o formă de „terorism”. „Jurnalismul nu ar trebui să fie folosit ca armă de distrugere împotriva persoanelor sau chiar a popoarelor”.

Un jurnalist scrie cu sufletul său, dar trebuie să citească cu sufletul altora. Să știți că un cuvânt, scris, spus, poate provoca o hemoragie mai mare decât cel mai ascuțit tăiș.

Mi-e greu să vă spun de câte ori am simțit acest tăiș, dar, din respect pentru meseria voastră, în spiritul valorilor democratice, nu v-am arătat nici rana, nici sângele și nici măcar nu port pică nimănui.

Un jurnalist nu scrie pentru azi, pentru mâine. Un ziarist face istorie, dar ce istorie poți face din linșaj mediatic, din minciună si manipulare?!

Toți avem nevoie de onestitate și corectitudine. Iar dacă presa se încadrează în acești parametri ai moralității, o societate are doar de câștigat.

Vă urez multă inspirație, succese în activitatea dumneavoastră, care să dea numai roade necompromise. Să aveți suficientă răbdare, înțelepciune și informație pentru a prezenta adevărul și frumosul, dar și a stigmatiza răul din societatea noastră. 

Timofti: Un jurnalist scrie cu sufletul său, dar trebuie să citească cu sufletul altora. înnoit: decembrie 23, 2016 de autorul: NewsMoldova